Cu câteva săptămâni în urmă discutam cu nişte prieteni de familie şi îmi povesteau despre călătoriile lor prin Finlanda… sau Suedia… sau… mă rog, unul din statele scandinave. Şi una din peripeţiile lor era despre tentativa lor de a face rost de seminţe. Şi ghici ce, nu se găseau în magazin (cică; şi după m-am întrebat, dacă nu se găseau în magazin, de unde au făcut totuşi rost de ele? şi apoi m-am gândit că poate dintr-un magazin pentru agricultori… mă rog, n-am insistat).
În fine, cercetând pentru producţia ultimului clip postat pe Youtube, am dat de o pagină ce se califică cu uşurinţă la capitolul “iă Dumnezeo!” = asta! Nu mi-a venit să cred când am găsit asta. Tutorial despre cum să spargi seminţe… cred că dacă ar exista un Campionat Mondial (sau ceva de genu’) de spart seminţe, România ar câştiga detaşat, la orice stil! Măcar în momentele de criză ar ridica moralul naţional! :>
Am reuşit să fac rost de timp necesar pentru a mă ocupa şi de blog. Deci, încep cu faptul că acum câteva zile am postat un nou clip, marca Paranoia Infantilă:
Vizionare plăcută!
Mai multe detalii despre activitatea mea pe pagina de Facebook.
Acum 20 de zile am dat de un site draguţ. Şi mi-am făcut profil şi am început să trimit (pentru cei care n-au avut răbdare să citească, e un site care promovează schimbul controlat de cărţi poştale între utilizatori din întreaga lume. “Frateeeee, da’ ce-am eu de câştigat?! Absolut nimic – mă refer la bani & Co. Satisfacţia personală de a fi trimis/primit cărţi poştale şi de a cunoaşte oameni, din diverse colţuri ale lumii).
Şi după ce am apucat să trimit 9 cărţi poştale – 4 confirmate, 5 sunt încă pe drum – am primit şi eu una! Este din SUA, California, San Ramon mai exact. Şi aici e o poză!
Ca un mic bilanţ, pe care o să-l tot actualizez, până acum am aşa:
Încă pe drum: 1 x Rusia / SUA / Belarus / Taiwan / Germania
Ajunse la destinatie: 1 x Japonia / USA; 2 x Olanda
Primite: 1 x SUA
Exista şi o comunitate în Bucureşti, deci cei dornici de această activitate nu ar fi pe cont propriu. Eu i-am cunoscut pe unii dintre ei şi au colecţii de invidiat. Şi au şi o pagină de facebook.
După nu ştiu câte săptămâni am primit şi eu pozele de la munte. Sunt o grămadă! (~10). Avem din categoria “meltean pe pârtie” (n-am echipament de pârtie) şi “eu şi cu haremu’ meu“.
Şi pentru că tot s-a ivit ocazia, o să povestesc şi de ziua de Vineri. Ajungem în Azuga (după ce era să ne luăm la bataie cu nişte cocalari obosiţi pentru că erau să intre cu maşina în noi. Problema n-ar fi fost bătaia în sine, dar eu mă cam pişam pe mine, CC nu vroia să tragă pe dreapta şi cred că la primul pumn pe care l-aş fi dat s-ar fi golit şi vezica; trecem peste!); ne echipăm etc. etc. şi mergem pe pârtie. Ne învârtim noi pe-acolo şi când să urc, ghici pe cine văd: pe gagica de pe patinoar! Mă uit lung… neaaaaah, n-are cum să fie ea. Mă întorc spre Irina (tipa din dreapta, poza cu haremul) şi o întreb: “Irina, mi se pare mie sau aia e tipa de pe patinoar?”. Primesc răspuns: “Ce-ai mă, nu e… bă… E EA! Omg, Rama, uite-o pe gagica lu’ [...]“. S-a rezumat discuţia la “mâna destinului”.
În fine. Ne-am derulat pe pârtie, nesimţiţii au închis gondola – cică erau vânturi periculoase mai sus – aşa că ne-am cărat la următoarea pârtie unde am repetat procesul. Apoi ne-am întors în Bucureşti. (poveste scurtată pentru că faptul s-a cam consumat).
Doar ce am ieşit de sub duş. Şi mă uit la TV şi toată lumea e panicată: A fost cutremur, a fost cutremur!
Eu am simţit fix nimic. La cum făcea maşina de spălat, adio şi n-am cuvinte. În fine, morala poveştii: dacă era cutremurul ăl marele şi se prăvălea blocul, crăpam în pula goală, dar măcar curat!
Şi patinam şi patinam şi patinam şi patinam… şi îmi cade ochiul pe o tipă. Şi am pierdut-o din vedere şi mă întorc spre Irina şi zic: Irinaaaaaaaa, găseşte-mi-o pe tipa în “plovăr” maro… sau ceva de genu’. N-a reuşit ea, dar am reuşit eu să o regăsesc. Primele cuvinte pe care mi le-a zis Irina: “Huo pedofilule, are 15 ani!/ Ba are mai mult!/ Ba nu!/ Ba da!/ Ba nu! etc. Moment în care a ajuns şi CC pe patinoar şi am mers să-l întâmpinăm + am stat la ţigară. Irina se lăsase de fumat. Sigur! )
Şi reintrăm pe gheaţă. O văd iar pe tipă şi ăştia 2 (de mai sus) se aliază. Cu ocazia asta vă zic că aţi fost naşparlii! În fine pe la 11 şi ceva deja gheaţa era făcută praf, eu am dansat-o pe Irina (oarecum) ea n-a căzut, toată lumea s-a simţit bine, am râs pe-acolo de cine se vărsa (bine că n-a fost cu sânge) şi am dat să plecăm spre casă.
Dar înainte să plecăm, am pus-o de-o plecare la munte, vineri!
Şi ajung cu Loreta la Patinoar (am uitat să menţionez în postul trecut, Loreta se pregăteşte să devin “Cichi Cian” – face carăţi, se aruncă de pe bloc şi rupe maşini în două cu palma). Pac pac, ne echipăm şi o sunăm pe Irina (care întârziase şi am avut eu motiv să-i zic că nu doar ea mă aşteaptă pe mine – muhahahahaaaaaaa, glume de copil pustiu). Irina era plocată undeva pe la Universitate în autobuz ŞI! Când mă aşteptam mai puţin, de fapt, cel mai puţin! mă sună CC: bă, hai că am terminat la poştă (oficiul), vin şi eu spre patinoar!
Eram \:D/ (ştiu, ştiu… dar emoticonul exprimă mai bine) toată gaşca pe gheaţă, ah ah! În fine. Ajunge şi Irina, o echipăm (pentru ea a fost prima dată! uh uh) o luăm de-o mână şi intrăm pe gheaţă. Nu ştiu dacă ne minţea că nu mai patinase au ba, dar se ţinea binişor pe picioare. Şi când să începem să patinăm, stupoare… era plin de coreeni/chinezi.. ce-or fi fost. Şi toţi erau mai mult pe jos decât pe gheaţă. Dar noi ne-am văzut de treabă.
)
